Posted
27 martie
2007
12:36
by
todi
|
Anunț așteptat, ce deschide dialogul pe tema finalei din fiecare universitate la Software Design.
Edit: am publicat pe http://studentclub.ro/files/folders/todi/default.aspx cele 10 rapoarte de anul trecut, despre care aminteam mai jos acum câteva ore.
Preliminar însă un set de întrebări și răspunsuri:
- Vă pregătiți pentru secțiunea Software Design dar nu cunoașteți cine va organiza local finala și în ce dată? Vă rog să mă contactați, pentru a rezolva această situație. Am văzut că în general echipele știu de la cine să obțină aceste informații în fiecare universitate dar pot fi cazuri de 'rătăcire', unde mă pot implica.
- Până la ce dată pot avea loc rundele locale la Software Design? Am solicitat organizatorilor să avem aceste runde gata până la 15 aprilie. Situația este că pe 8 aprilie sunt Sărbătorile de Paști și unele universități vor acorda o săptămână de vacanță după (ciudată practică ::o)). Prin urmare extindem intervalul de organizare a finalelor locale până miercuri, 18 aprilie.
- Până la ce dată ne putem înregistra la Software Design și cine trebuie să se înregistreze? Recomandarea este ca înregistrările să aibă loc până la 18 aprilie, data limită a rundelor locale. Tehnic (i.e., pe situl competiției), nu cred că voi putea forța această dată, este o recomandare. Îi rugăm se se înregistreze pe studenții participanți și pe mentorii echipelor înregistrate.
Cine este juriul?
- Formula de bază este constituită din domnii Horia Gligor (Director pentru Zona de Vest, IDG România), Dan Iancu (Redactor Șef, PC Magazine România), Ionuț Bălan (Șef de Laborator Software, Chip România), Ovidiu Pintea (Managing Partner – PM & Development, Optima Group) și Ciprian Jichici (General Manager, Genisoft).
- Am putea extinde această formulă până la începerea rundei a doua, personal le mulțumesc membrilor juriului curent pentru confirmare.
Care vor fi premiile?
- În runda a doua, premiile acordate vor fi practic participările în finală.
- În runda a treia, premiile acordate vor fi câte un Microsoft Presenter 3000 și câte un Webcam LifeCam VX-3000 fiecărui participant. Față de anul trecut, când am insistat pe valoarea premiilor I, al II-lea și al III-lea, anul acesta vom acorda un premiu întâi consistent (participarea directă în finala mondială) și premii hardware consistente tuturor finaliștilor.
Cine sunt sponsorii?
- Vom anunța sponsorii finalei la Software Design puțin mai încolo, în aprilie.
Care este șablonul documentului din rundele întâi, a doua și a treia?
Una dintre formele de prezentare ale fiecărei echipe la Software Design este acest document ce reprezintă viziunea echipei și specificațiile la nivel înalt ale soluției propuse. Alte forme: prezentarea (i.e., PowerPoint, PDF), prezentarea orală în fața unui juriu, soluția per se, membrii per se. O problemă constantă pe care am remarcat-o la echipele din anii trecuți a fost lipsa de concentrare în a articula foarte bine pe fiecare criteriu de punctare.
Primul exemplu care îmi vine în minte este definirea problemei și definirea soluției, cadrul în care fiecare echipă va articula ideea de bază și inovația adusă. Fiți insistenți aici - nu încercați să rezolvați probleme 'globale', încercați să demonstrați punctual inovația. Când o echipă este foarte specifică (i.e., încadrează foarte bine inovația, aplicabilitatea și oportunitățile soluției) are doar de câștigat.
- Așa s-a impus, de exemplu, echipa OmniMusic în finala din 2005, este probabil trupa cea mai cunoscută la Software Design. Și astăzi, ideea originală este ușor de înțeles și sunt ușor de remarcat oportunitățile pe care această idee le deschide, vezi www.musigy.com. În același spirit am publicat lucrările primelor 5 echipe la Windows Embedded Student Challenge 2005 și 2006, vezi http://studentclub.ro/files/folders/todi/default.aspx. În curând vom publica documentele primelor 10 echipe de la Software Design de la noi, în 2006.
- Un alt exemplu pe care doresc să îl punctez aici este alegerea tehnologiei, justificarea și descrierea comportamentului așteptat. O simplă enumerare a tehnologiilor utilizate nu va fi de folos. Este necesară o descriere a modului de utilizare și o argumentare asupra unei decizii sau alteia. O altă observație pe care o fac aici, din moment ce așteptăm la Software Design și colegi ce sunt mai familiarizați cu alte platforme (e.g., Java), este că la finala din România soluțiile mixte sunt acceptate (astfel putem pune în valoare promisiunea de interoperabilitate prin servicii Web, nu-i așa?). De exemplu, cel puțin pentru ce se va întâmpla până la 21-22 mai, o componentă din backend poate fi scrisă și în Java, din moment ce în față o altă componentă poate consuma prin servicii Web această funcționalitate.
Care este rolul acestui document?
Succes mai departe,
Todi
Technorati tags: Imagine Cup
|